Antena 3, obligată de CNA să dea dreptul la replică „securistului” Traian Băsescu

Antena 3, obligată de CNA să dea dreptul la replică „securistului Traian Băsescu
Publicat: 13/05/2014, 18:03
Actualizat: 30/03/2019, 15:14

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a primit patru reclamații de la Administrația Prezidențială cu privire la mai multe emisiuni difuzate de Antena 3 în lunile ianuarie și februarie, în care se spune, în general, că în respectivele programe au fost făcute „acuzații defăimătoare și neadevărate” la adresa președintelui Traian Băsescu.

Într-una din reclamații se face referire la ediția din 12 februarie a emisiunii „Sinteza zilei”. „Emisiunea este o sesiune de incriminare a președintelui României, dl. Traian Băsescu, care nu respectă în niciun fel regulile unei dezbateri”, se spune în reclamația Administrației Prezidențiale.

Potrivit CNA, emisiunea „Sinteza zilei” din 12 februarie i-a avut ca invitați pe Bogdan Teodorescu, Radu Tudor și Mugur Ciuvică. Titlurile emisiunii au fost „Băsescu vrea război civil” și „10 întrebări pentru Traian Băsescu”.

În această emisiune, moderatorul Mihai Gâdea i-a adresat lui Traian Băsescu întrebarea: „Când ați condamnat comunismul v-ați referit și la perioada când erați informator al Direcției a IV-a a Departamentului Securității Statului, conform documentelor MApN? Sau la perioada când erați subsecretar de stat numit direct de Elena Ceaușescu?”.

Ulterior, pe ecran a fost difuzat un document, din care, potrivit lui Mihai Gâdea, reiese că Traian Băsescu a fost „colaborator al organelor de contrainformații militare pe timpul cât era elev al Institutului de Marină, având dosarul numărul 3990/09.11.1973”.

În aceeași emisiune, Mugur Ciuvică a spus că Traian Băsescu a fost „turnător”. „Deci el are verdict de la CNSAS că a fost turnător, dar că nu a făcut poliție politică pentru că nu mai are dosarul”.

De asemenea, în edițiile din 13 februarie ale emisiunilor „Esențial” și „Sinteza zilei” s-au făcut referiri la președintele Traian Băsescu și la faptul că acesta ar fi colaborat cu Securitatea, înainte de 1989.

În urma difuzării emisiunii „Esențial”, CNA a primit de la Administrația Prezidențială o reclamație, potrivit căreia în respectivul program „au fost lansate mai multe acuzații defăimătoare și neadevărate la adresa președintelui României, domnul Traian Băsescu, potrivit cărora șeful statului ar fi colaborat cu Securitatea”.

În ședința CNA de marți, reprezentanta postului Antena 3, Mirela Bomboe, a declarat că postul Antena 3 consideră reclamațiile respective ca fiind neîntemeiate. „Realizatorii și invitații și-au prezentat opiniile, iar când s-au făcut acuzații acestea au fost însoțite de dovezi”, a spus Mirela Bomboe.

Membrii CNA au considerat însă că Antena 3 a încălcat legislația audiovizualului întrucât nu a solicitat un punct de vedere și de la Administrația Prezidențială. Astfel, la propunerea membrului CNA Monica Gubernat, CNA a decis că Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administrației Prezidențiale.

„Pentru” acordarea dreptului la replică au votat Monica Gubernat, Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea, în timp ce „împotrivă” au votat Laura Georgescu și Christian Mititelu.

Potrivit articolului 62 din Codul audiovizualului, Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administrației Prezidențiale în termen de trei zile de la data comunicării deciziei luate de CNA.

Pe de altă parte, în ședința de marți, Florin Gabrea a propus o amendă de 40.000 de lei pentru încălcarea legislației audiovizualului în mai multe emisiuni difuzate de Antena 3, în ianuarie și februarie, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a fi aplicată. O altă propunere în acest caz, amendă de 20.000 de lei (făcută de Lorand Turos), nu a întrunit de asemenea numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată.

„La fiecare emisiune nu există decât niște participanți care sunt doar membri ai acestei caste. Ei sunt la ei acasă. Nu are nicio legătură ce fac aceștia cu metoda jurnalistică”, a spus Florin Gabrea.

„Moderatorii-vedete taie și spânzură și fac politica proprie sau politica propriului post”, a spus și Christian Mititelu.

Și Lorand Turos a spus că în unele din aceste emisiuni au lipsit echilibrul și echidistanța. „Chiar dacă nu găsim articole să sancționăm, mi se pare foarte grav faptul că aflăm că un om de televiziune (Mihai Gâdea, n.r.) va vâna toți băsiștii, chiar dacă precizează că în instanță. Acest domn a împărțit România în două, cum a văzut pe vremuri în timpul comuniștilor, dacă nu sunteți antibăsiști, sunteți băsiști (…) Nu cred că pentru asemenea exprimări există prevederi legale pentru a sancționa, dar vreau să atrag atenția că nu este normal ce se întâmplă și se agravează situația pe zi ce trece”, a mai spus Lorand Turos, făcând referire la una din edițiile emisiunii „Sinteza zilei”.

Cele două propuneri de amendare a Antena 3 – 40.000 de lei și, respectiv, 20.000 de lei – urmează să fie repuse la vot într-una dintre ședințele viitoare ale CNA, potrivit afirmațiilor făcute în ședința de marți a Consiliului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...